Sibiu

Casa memorială Emil Cioran

print
Casa memoriala Emil Cioran
Localitate:
Rasinari

Obiectiv:
Case memoriale

Ti-a placut articolul?
Impartaseste-l cu prietenii tai!

E cel mai mare filosof român și unul dintre cei mai cunoscuți gânditori ai secolului XX. Emil Cioran. Iar casa lui natală, cea care arată originile mai degrabă modeste ale celui ce va ajunge o inspirație pentru milioane de oameni, e așezată în comuna Rășinari, județul Sibiu, localitate care a dat României o mulțime de oameni importanți.

 

În Rășinari se ajunge fără probleme din Sibiu, aflat la doar 12 kilometri distanță, pe șosea ori cu ajutorul tramvaiului care pleacă din Pădurea Dumbrava și e special introdus pentru Mărginimea Sibiului.

 

Casa filosofului și scriitorului care a plecat din Rășinari e la marginea drumului pietruit care străbate satul, în dreptul Bisericii Mici, pe malul râului Caselor. Clădirea e, ca și cea a consăteanului lui Cioran, Octavian Goga, o casă ardelenească cu ziduri înalte la exterior și o grădină mare în curte.

 

Casa lungă, cu etaj și două rânduri de porți mari arată în primul rând condiția familiei lui Emil Cioran, al cărui tată, preot, era un om important în sat. Construită de Iacob Cioran în anul 1846, clădirea sugerează mândria românului ardelean din clasa de mijloc, fiind un imobil mare, cu multe camere, ferestre pe aproape toate laturile și colonade cu frunze ori alte motive populare românești. Ferestrele sunt și ele interesante, cu obloane de lemn care se deschid spre exterior.

 

Exact în fața casei, în plină stradă, e așezat și un bust ceva mai înalt de un metru, care îl înfățișează pe Emil Cioran, afectat însă de trecerea timpului.

 

Din păcate, interiorul casei nu este deschis vizitatorilor. Clădirea este acum în proprietatea unei familii din sat, care a fost nevoită să deschidă ușa turiștilor curioși veniți chiar și din America Latină ca să vadă locul unde s-a născut marele filosof. Stăpânii casei ar fi dispuși să o vândă, iar primarul spune că încearcă să obțină banii de la stat ca să facă aici un muzeu în memoria lui Emil Cioran.

 

Intersant este ca în ziua de azi numele de Cioran este încă răspândit în comună, fiind purtat de vreo 20 de familii, pentru că vine de la denumirea unui versant de lângă localitate: Coasta Ciorii.

 

Frumusețea casei și a satului e considerată singura rază de lumină și nostalgie pe care a avut-o cel considerat un adevărat “filosof al pesimismului”.

 

 

În anii petrecuți la Paris, într-o mansardă, Cioran visa la casa natală și comuna Rășinari, care îi fuseseră atât de dragi.
“Cât aș vrea să revăd străduța de straduță, colțișor de colțișor, acest blestemat, acest splendid Rășinari”, scria Cioran în anul 1973. Suficient de mult cât să te convingă să vezi casa și să vizitezi Rășinariul. Nu de alta, dar, pe lângă această clădire, Rășinariul are extrem de multe lucruri de oferit, de la istorie la tradiții și frumuseți naturale.

 

Imagini din Casa memorială Emil Cioran


Poze de la turistii care au vizitat aceasta locatie


Adauga o imagine sau creeaza un traseu

Adaugă un comentariu

Nume
Email
Mesaj
 

Newsletter

Loading...Loading...