Sibiu

Cetatea săsească Cisnădie

print
Cetatea saseasca Cisnadie
Localitate:
Cisnadie

Obiectiv:
Monumente de arhitectura istorice - cetati si castele

Ti-a placut articolul?
Impartaseste-l cu prietenii tai!

Cetatea săsească de la poalele dealului Măgura este cunoscută și sub denumirea de Cetatea Cisnădiei, fiind situată în comuna cu același nume din județul Sibiu.

 

Ca să vezi aceasta cetate medievală, trebuie să mergi vreo 9 kilometri de la Sibiu spre sud, luând-o la ieșirea spre Tălmaciu pe un drum modernizat pe care mai parcurgi vreo 5 kilometri până la Cisnădie.

 

În secolul al XIII-lea, coloniștii sași au ridicat o bazilică în Cisnădie. Mai târziu, aceasta a fost transformată în biserică fortificată cu trei nave și turn masiv deasupra corului. Biserica are hramul Sf. Walpurga.

 

Din păcate, fortificația nu a rezistat invaziei turcilor de la final de secol XV, iar localnicii au investit în renovări și îmbunătățiri în stil gotic ale așezământului religios. Turnul central a fost supraînălțat cu metereze și s-au construit încă două bastioane deasupra portalurilor laterale. În scop defensiv, biserica a fost fortificată cu ziduri dotate cu drumuri de strajă și șanțuri care astăzi s-au astupat, dar care puteau fi umplute cu apă în trecut.

 

Datorită multiplelor transformări, biserica și-a pierdut din aspectul romanic, singurele elemente rămase intacte fiind cele de la bază.

 

Un aspect interesant al arhitecturii acestui edificiu este că în trecut turnul-clopotniță, înalt de 60 de metri, avea un glob aurit în vârf. Din păcate, turnul a fost urmărit de ghinion și  trăsnit de mai multe ori. În final de secol XVIII, pentru a nu mai lua foc, în vârful turnului s-a instalat primul paratrăsnet de cupru din Transilvania.

 

În prezent, turiștii mai pot vedea unele dintre vechile turnuri ale cetății de la Cisnădie, cum ar fi Turnul Școlii, Turnul Paznicului, Turnul Primăriei, Turnul Făurilor de Seceri sau Turnul Slăninei.

 

În plus, în cetate se păstrează un clopot care are aproape 350 de ani. De asemenea, s-au conservat destul de bine vechile porți ale altarului în stil baroc și o cristelniță gotică din bronz.

 

Mult timp, în biserica-cetate s-a păstrat cunoscutul “Tezaur de la Cisnădie”. Acesta a fost însă mutat în 1915 la Muzeul Brukenthal din Sibiu, unde se află și astăzi.

 

Tot în cetatea de la Cisnădie se află și Muzeul  textil, unde pot fi admirate piese legate de istoria țesutului, unele datând din secolul al XV-lea, printre care utilaje pentru prelucrarea lânii, războaie de țesut, urzitoare și dispozitive de scărmănat lâna.

 

Imagini din Cetatea săsească Cisnădie


Poze de la turistii care au vizitat aceasta locatie


Adauga o imagine sau creeaza un traseu

Adaugă un comentariu

Nume
Email
Mesaj
 

Newsletter

Loading...Loading...