Mures

Muntele de sare de la Sovata

print
Muntele de sare de la Sovata
Localitate:
Sovata

Obiectiv:
Zăcăminte minerale

Ti-a placut articolul?
Impartaseste-l cu prietenii tai!

Vă aflaţi în căutarea unei destinaţii de vacanţă care să îmbine frumosul cu liniştea necesară relaxării şi un mediu propice sănătăţii? Îndreptaţi-vă cu încredere spre Muntele de Sare, de lângă Sovata, unde veţi beneficia de pacea mult-căutată, dar şi de ineditul locurilor şi mai ales de beneficiile climei bogate în aerosoli şi de băile în lacurile sărate helioterme.

 

Sovata, o staţiune montană din judeţul Mureş a cărei importanţă a fost recunoscută în urmă cu multă vreme, fiind atestată documentar încă din secolul al XVI-lea, se găseşte la poalele Munţilor Ghiurghiului, fiind înconjurată de dealuri – din care Muntele de Sare este cel mai interesant, fiind, aşa cum îi spune şi numele, un uriaş depozit de sare.

 

Specialiştii susţin că, odinioară, în tinereţea planetei noastre, aici se întindea Marea Mediterană – la retragerea apelor, în urmă a rămas şi Muntele de Sare.

 

Cu toate că masivul de sare este, aşa cum îi spune şi numele, alcătuit din sare, pe laturile sale cresc păduri de fagi şi stejari, dar se găsesc şi păduri de castani, carpeni sau mesteceni.

 

Muntele de Sare este locul cel mai indicat pentru o plimbare liniştitoare şi terapeutică în natură: vedeţi şi peisaje montane superbe, şi inspiraţi şi binefăcătorii aerosoli, îmbibaţi de miros de păduri de răşinoase.

 

Pentru un plus de terapie prin relaxare, faceţi o baie caldă în Lacul Ursu sau în Lacul Aluniş, care sunt amenajate şi cu instalaţii de electroterapie, hidroterapie, kinetoterapie şi împachetări cu nămol cald. Nu vă opriţi însă doar la acestea două: puteţi explora, în total, şase lacuri sărate şi două cu apă dulce, ca să nu uităm de mlaştina Lacul Şerpilor, în fapt un lac sărat mlăştinos.

 

Temperatura Lacului Ursu, unul din cele mai mari lacuri sărate cu apă caldă din lume, ajunge până la 30-40 de grade Celsius pe timpul verii, şi este benefică tratamentului ginecologic şi reumatologic. Ce poate fi mai plăcut decât o baie în mijlocul pădurii, într-un lac care se chinuie el parcă să te ţină la suprafaţă?

 

Nu uitaţi, când vă programaţi o vacanţă la Sovata şi Muntele de Sare, că cea mai caldă lună a anului, aici, este august, şi cea mai rece ianuarie. Nu ezitaţi să veniţi şi iarna – cu toate că se află la o altitudine de doar 600 de metri, Sovata are pârtie de schi cu telescaun.

 

Fiind vorba de o staţiune, există multe locuri unde vă puteţi caza, de la hoteluri de patru stele la căsuţe rustice.

 

Imagini din Muntele de sare de la Sovata


Poze de la turistii care au vizitat aceasta locatie


Adauga o imagine sau creeaza un traseu

Adaugă un comentariu

Nume
Email
Mesaj
 

Newsletter

Loading...Loading...